Staţiunea Rânca

   Zona turistică Rânca, este situată în judeţul Gorj, la o altitudine de circa 1700 de metri, destul de aproape de localităţile Novaci (cca. 18 km) şi Baia de Fier (30 km). Această staţiune începe să-şi facă loc printre staţiunile montane din ţară datorită peisajelor frumoase şi pârtiilor bune de schi. Până în anul 2000, Rânca era o zonă sălbatică cu doar 2-3 cabane, necunoscută turiştilor. În ultimii ani, s-au ridicat numeroase vile şi cabane, au fost amenajate pârtii de schi, Rânca devenind o staţiune cochetă, în plină dezvoltare, care îmbină modernul cu sălbăticia muntelui.

    Pădurile de brazi, stejari, mesteceni şi frasini, zăpada abundentă din timpul iernii, aerul curat şi tare, liniştea deplină şi sălbăticia locurilor fac din această staţiune o destinaţie deosebită la sfârşit de săptămână sau în concediu. Priveliştea, absolut magnifică, reprezintă o atracţie pentru schiori, care în fiecare week-end iau cu asalt pârtiile. Iarna este o zonă ideală pentru ski, snowboard si free-ride . Zăpada cade din septembrie şi se menţine pânã în mai. În momentul de faţă există două pârtii de ski amenajate cu instalaţii de teleski şi mai multe pârtii naturale, perfecte pentru free-ride pe Corneşu Mic (diferenţa de nivel 200 m) şi Vf. Păpuşa (diferenţa de nivel 910 m). Una din pârtii este dotată şi cu instalaţie de nocturnă. Se pot închiria ATV-uri, snowmobile şi snowboard, iar vara se pot face salturi cu parapanta.

    Oferta de cazare este destul de  diversificată, în ultimii ani fiind construite numeroase pensiuni şi hoteluri unde confortul şi ospitalitatea predomină.

    Pentru a ajunge la Rânca, trebuie să parcurgeţi şoseaua care duce de la Târgu Jiu la Novaci, plus 18 kilometri din capătul de nord al Novacilor până în staţiune. Pe tronsonul Novaci-Rânca, DN 67 C, se circulă în condiţii de iarnă, iar şoferii trebuie să aibă autoturismele echipate cu lanţuri şi anvelope de iarnă. Practic, drumul trece prin creierii munţilor ,aşa că veţi avea ocazia de a asista la  spectacolul minunat pe care-l oferă natura înzăpezită.

Groapa Seacă

Pentru o îmbinare reuşită între plimbarea cu maşina pe o şosea de munte şi turismul de creastă este nevoie de un popas în care să-ţi instalezi,,statul major”, să iei o masă caldă, să te odihneşti şi să te informezi temeinic asupra traseelor pe care le vei parcurge. Astfel, dacă doriţi să străbateţi Parângul, acest popas ideal este Cabana Groapa Seacă, punct de plecare către mai multe obiective de neuitat.

    Situată la o altitudine de peste 1200 m, pe drumul ce uneşte Petroşaniul cu Voineasa,  într-o depresiune montană unde fusese localizat marele Gheţar al Jieţului, cabana beneficiază acum de o climă blândă şi împrejurimi deosebit de pitoreşti. Aşezată într-un punct important de plecare către Munţii Parâng, cabana e una dintre puţinele aşezări omeneşti pe o rază de cel puţin 10 km. Zona este de un pitoresc aparte, cu păduri falnice de brazi şi molid, cu cascade, chei, pereţi abrupţi şi înalţi, cu prăpăstii şi vârfuri maiestuoase...un loc binecuvântat de Dumnezeu.

    Cabana a fost înălţată în urmă cu 8 ani pe locul unei foste barăci a muncitorilor pădurari din Groapa Seacă. Astăzi, cabana primeşte cu ospitalitatea-i caracteristică pe orice amator de drumeţii care porneşte în marea aventură a descoperirii Parângului. Cabanierul, un mare iubitor al muntelui, le pune la dispoziţie atât cabana sa, cât şi sfaturi, informaţii, reguli de urmat pe cărări de munte.

    Aşadar, dacă aveţi câteva zile libere şi doriţi să scăpaţi de monotonia oraşului, luaţi-vă rucsacul în spate şi porniţi către crestele Parîngului. Veţi redescoperi peisaje de basm, culori de curcubeu şi veţi înţelege de ce se spune că muntele e o sursă de energie interioară.



 

Cetatea Devei

Dacă n-ar fi cetatea, Deva ar fi doar un oraş plăcut… De oriunde te afli, îi poţi vedea silueta semeaţă, care te cheamă într-un mod irezistibil  să-i descoperi  secretele, adânc ascunse în piatră.

    Deşi prima atestare a cetăţii datează din 1269, urme mai vechi descoperite în acest loc duc firul vieţuirii până în zorii istoriei umane, apoi în perioada statului dac şi a stăpânirii romane. Cetatea a funcţionat ca fortăreaţă militară, iar în secolul al XV-lea a fost transformată în cetate nobiliară de către Iancu de Hunedoara, devenind una dintre cele mai puternice cetăţi din Transilvania. Cetatea a avut un rol de apărare în timpul incursiunilor otomane iar în 1784 a fost asediată fără succes de ţăranii răsculaţi şi de minerii din Munţii Apuseni, în timpul răscoalei conduse de Horia Cloşca şi Crişan. În 1848 cetatea a fost sediul trupelor imperiale care au intervenit împotriva revoluţiei maghiare, iar în luna august a anului 1849 a fost distrusă ca urmare a exploziei depozitului de muniţii. Zidurile rămase s-au măcinat de vreme, buruienile au năpădit prin fiecare crăpătură, iar vânturile puternice au desăvârşit "lucrarea". Astăzi, doar pietrele mai vorbesc şi glasul lor îţi pătrund adânc în suflet.

    Cei care doresc să viziteze aceste minunate ruine o pot face fie cu telecabina, fie pe jos, pe o alee şerpuită,  traseu care poate fi parcurs în 20-30 minute. Porniţi la drum cu mintea şi inima deschise, pentru că veţi descoperi un spaţiu mistic, plin de secrete… 

MĂNĂSTIREA CRIŞAN

Este cunoscut faptul că moţii sunt oameni care, duminică de duminică, îşi fac timp să se oprească la biserică. Sunt oameni cu frică de Dumnezeu, caracteristică transmisă şi ctitorilor mănăstirilor şi bisericilor din zonă. Totuşi, există şi o mănăstire de suflet în  regiune, cea de la Crişan, care atrage prin frumos şi prin inedit. Vorbim despre o mănăstire aflată la doar 7 km de Brad şi 46 km de Deva, o mănăstire care atrage sute de pelerini, veniţi din toate colţurile ţării.

Cunoscută şi sub denumirea de Mănăstirea Vaca, această mănăstire ortodoxă cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului”, are o istorie de peste două veacuri, argumente ale dăinuirii ei în această perioadă fiind însemnările din diferite cărţi religioase româneşti care au aparţinut aşezământului monahal. Din anul 1992 a început constucţia noii mănăstiri, reluând, după o întrerupere de peste două secole, viaţa monahală a străvechii mănăstiri. În scurt timp a fost ridicată biserica de zid cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, altarul de vară cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, ansamblul de chilii pentru personal şi alte anexe gospodăreşti. Poarta monumentală a aşezământului te întâmpină sobră şi îţi impune evlavie, singura stare sufletească cu care îţi este permis să-i treci pragul.

PEŞTERA BOLII

Peştera Bolii, una dintre cele mai mari din Transilvania, este situată în extremitatea nordică a Văii Jiului, la 12 km.de Petroşani şi face parte din arealul natural al Rezervaţiei Grădiştea Muncelului.

    La prima vedere, această spectaculoasă formaţiune carstică îţi taie respiraţia pentru că este uimitor să urmăreşti felul în care apa şi stânca se îngemănează într-un peisaj de basm. Apa are o adâncime mică (unui adult abia îi ajunge până la brâu) şi curge lent, dar imparabil. Ca dovadă, stau formele în care a săpat stânca. Practic, fiecare etapă a luptei dintre râu şi piatră este reprezentată pe pereţi, în scobituri şi creneluri, ca într-un basolerief natural.

    Frumuseţea şi pitorescul zonei oferă posibilitatea unor activităţi care să îmbine tradiţiile şi obiceiurile locale cu mijloace moderne de exploatare a rezervaţiei. Astfel, reincluderea acestei peşteri în circuitul turistic permite abordarea mai multor activităţi sportive, turistice şi culturale, precum trasee montane, alpinism, trasee mountainbike. Mai mult, datorită acusticii deosebite de care dă dovadă, Peştera Bolii a fost gazda mai multor concerte de muzică simfonică, foarte apreciate de cunoscători.

Turism în Valea Jiului

Aşezată de-a lungul Munţilor Carpaţi ca să separe două grupe ce-şi dispută supremaţia înălţimilor, Parâng şi Retezat, Valea Jiului oferă călătorilor posibilităţi unice de recreere şi odihnă. Şase oraşe, totalizând aproape 170.000 de locuitori, sunt localizate de-a lungul bazinului râului Jiu - Aninoasa, Băniţa, Lupeni, Petrila, Uricani, Vulcan - adunând laolaltă istorie, mister, poveste. Povestea momârlanului - căci aşa se numeşte locuitorul din vale…

    Arealul turistic Valea Jiului este o regiune relativ nedescoperită. Datorită locaţiei geografice şi a contextului socio-economic, regiunile montane şi fondul forestier nu au suferit în aceeaşi măsură efectele transformărilor antropice precum majoritatea staţiunilor turistice europene. Prin contrast, aici se mai pot descoperi încă peşteri, se pot explora trasee montane virgine şi se pot descoperi stânci pentru căţărat „necucerite“ încă.

    Tot de aici izvorăşte Jieţul, de origine glaciară, care îşi poartă apele prin cheile cu acelaşi nume, pe o lungime de 5,5 km. Cheile Jieţului reprezintă o rezervaţie naturală de tip mixt, situată de-a lungul râului Jieţ şi a DN 7A Petroşani-Voineasa. Importanţa acestor chei este datorată frumuseţii peisajului, cu abrupturi spectaculoase către albia râului Jieţ. Traversând culoarul lor înalt, îngust şi sinuos, ai impresia că bucăţi din stâncă se pot desprinde în orice moment, prăbuşindu-se, undeva, în vale. După ce traversează un prim podeţ, drumul se eliberează din strânsoarea pereţilor de stâncă, lăsând să se vadă, când şi când, crestele Parângului. Alţi câţiva kilometrii şi ajungi la Cabana Groapa Seacă. Frumos şi primitor, adăpostul e principalul loc de cazare de pe versantul nordic al Parângului.   

    Liniştea zonei este tulburată sporadic doar vara de turmele de oi urcate în munte la păscut. Astfel, în Cheile Jieţului turiştii pot găsi relaxarea departe de aglomeraţia urbană, iar, dacă îşi doresc să exploreze, au la dispoziţie o mulţime de trasee montane, peşteri şi stânci pentru căţărat.

Popas la bisericile din Ţara Haţegului

Manastirea Prislop

Ţara Haţegului păstrează cele mai vechi biserici din România. "Bisericile de la Săntămăria Orlea, Ostrov, Colţ, Strei şi mai ales cea de la Densuş, depăşesc ca importanţă spirituală mănăstirile Moldovei, pentru că atestă vechimea credinţei ortodoxe pe meleagurile româneşti", a afirmat profesorul Dorin Alicu, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.   Primul popas duhovnicesc în şirul bisericilor din Ţara Haţegului, va fi făcut, cum este şi firesc, la Biserica din Densuş, o biserică ,,bizară, făcută din marmuri şi coloane, culese de la Sarmizegetusa…E o marmură cu o inscripţie elegantă, luminoasă, frumoasă precum o statuie. Ascunsă în umbră, abia luminată de câteva şuviţe de soare venind pe nişte ferestruici... face impresia unei opere divine furată de genii nocturne "( George Călinescu). În biserica din Densuş se slujeşte şi astăzi, fiind singurul lăcaş sfânt de o asemenea vechime în care s-a slujit fără întrerupere, după ritul ortodox, de la înfiinţare şi până astăzi. Credincioşii vin şi de la 4 km distanţă, pe jos, pentru a asista la slujba de la Densuş.

    La intrarea în localitatea Săntămărie Orlea, dinspre Haţeg, se află una dintre cele mai vechi biserici de piatră din Transilvania. Cu turnul ei impunător pare ca biserica medievală stă şi astăzi de strajă la hotare. A fost construită la sfârşitul secolului XIII şi a avut iniţial destinaţia de capelă ortodoxă la curtea cnejilor din familia Cândea, aceştia având  un rol important în construirea bisericilor şi mănăstirilor din zonă.  Tot de numele lor sunt legate şi Biserica Mănăstirii Colţ şi Cetatea Colţ, asociate cu poveşti fascinante.

    Biserica Adormirea Maicii Domnului din Strei  este un alt monument de arhitectură transilvană, aflându-se  pe noua listă a monumentelor istorice. Bisericuţa este mică, modestă, etalând o simplitate arhitectonică dezarmantă. Înăuntru, abia dacă ar încăpea câţiva enoriaşi. Ca să intri, trebuie să pleci capul. Doar lumina, intrată printr-o mică ferestruică, rămâne captivă parcă în interiorul pereţilor.

    Pe drumul ce leagă Hunedoara de Haţeg, prin comuna Silvaşul de Sus, o ramificaţie duce la Mânăstirea Prislop. Mânăstirea se află la 13 km de Haţeg. Construită în secolul al XIV-lea, de Sfântul Nicodim, Mânăstirea Prislop este nu numai un loc de pioasă reculegere, ci şi o farâmă din trecutul nostru, ca mai toate aşezămintele de acest fel din zonă.

    Iniţial retrase şi ferite de aşezări şi oameni, în locuri parcă predestinate pentru adâncă şi smerită credinţă, aceste biserici ţin mereu porţile deschise, bucurându-se atunci când oamenii ce poposesc aici, la ceas de evanghelie sau atunci când se bate toaca, vin să se roage împreună întru buna slăvire a Domnului.

Biserica din Strei

Biserica din Densus



Fâneţele cu narcise de la Nucşoara

Sunt unele destinaţii de sezon a căror frumuseţe atinge cele mai înalte limite doar câteva zile pe an. O asemenea destinaţie este şi satul Nucşoara, comuna Sălaşu de Sus, unde se află renumitele Fâneţe cu narcise, arie protejată, ,,inundată” în fiecate primăvară cu narcise.

Fâneţele cu narcise se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare între localităţile Sălaşu de Sus şi Nucşoara, în apropierea Parcului Naţional Retezat, fiind o rezervaţie botanică, de categoria a IV-a. Narcisele din fâneţe înfloresc în luna mai şi la începutul lunii iunie, creând astfel un peisaj feeric. Localnicii spun că primele narcise au fost aduse la Sălaşu de Sus pe la 1900 de către un olandez. În ultimii ani, Fâneţele cu narcise a devenit amplasamentul în care se desfăşoară anual tradiţionalul ,, Festival al narciselor”, prilej cu care numeroşi turişti vin aici să se relaxeze şi să admire această splendoare a naturii.
În afară de valoarea peisagistică a zonei,comuna Sălaşu de Sus se mai mândreşte şi cu trecutul istoric, care a lăsat în urmă numeroase vestigii. Astfel, în comună se pot vedea ruinele unei cetăţi feudale cu patru bastioane, cu un pod suspendat şi urmele unui paraclis. Tot aici se găsesc şi urmele unei aşezări romane. Nu departe de Sălaşu de Sus, la Mălăieşti se pot vedea urmele unei alte fortificaţii medievale, ce atestă continuitatea aşezărilor româneşti în aceste locuri.

Aşadar, dacă doriţi să vizitaţi un colţ de rai, presărat cu narcise, neatins de mirajul civilizaţiei, Fâneţele cu narcise de la Nucşoara este locul cel mai potrivit.

ULPIA TRAIANA SARMIZEGETUZA

O zi frumoasă de primăvară e e cea mai bună motivaţie de a porni la drum! Dar nu la orice fel de drum, ci unul care să- ţi descopere locuri noi, încărcate de istorie.
Drumul despre care vorbesc porneşte din Haţeg şi merge către ruinele unei cetăţi atât de cunoscute romanilor: Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau, cum se numea pe vremuri, în calitate de capitală a Daciei Romane: Colonia Ulpia Augusta Dacica. Ajungem în comuna Sarmizegetusa, dar nu ne oprim aici decât pentru puţină vreme si mergem să vedem ruinele fostei colonii romane; inscripţii latineşti vechi încă mai pot fi desluşite pe zidurile de piatră. Ruinele oraşului antic constituie azi obiectul unui complex arheologic, format din: Amfiteatrul, Templul zeiţei Nemesis, Templul lui Liber Pater,Templul zeilor Domnus şi Domna, Sanctuarul Zeilor Aesculapius şi Hygia, Templu Mare, Templul zeului Silvanus, Horreum, Praetorum procuratoris, Forul lui Traian, Forum novum, Capitoliul, Insulele de locuinţe de la vest de cele două foruri, Necropola estică.
Un impresionant amfiteatru, în care parcă se mai aud încă aplauzele şi strigătele spectatorilor prezenţi la luptele cu gladiatori şi fiare sălbatice. Forumul cetăţii este însă ceva mai departe, dar într-o bună stare de conservare. Coloanele templelor au capiteluri impresionante, iar atelierele de sticlărie sunt dea dreptul uimitoare.

ARBORETUMUL DIN SIMERIA

Vine, vine primăvara! Natura revine la viaţă, înfloreşte, vremea se încălzeşte şi ne îmbie la plimbări în aer liber. Şi ce plimbare poate fi mai plăcută decât una în Parcul Dendrologic din Simeria?!

Situat în Lunca Mureşului, la aproximativ 12 km de Deva, parcul este apreciat de specialiştii în domeniul silvic şi botanic ca fiind un monument naţional reprezentativ în arta parcurilor şi, totodată, cea mai veche şi mai valoroasă colecţie de plante lemnoase exotice şi autohtone din ţară. Relieful este variat, cu lacuri şi izvoare, cu poieni şi alei şerpuitoare, toate îmbinate într-un ansamblu natural feeric. Intrarea în parc este marcată de solemnitatea stejarilor piramidali, de formele de vegetaţie cu un contur uşor simetric îmbinate cu fundalul arhitectural al clădirii şi cu falnicele coloane toscane ale acesteia. Cele două puncte de acces, simetric dispuse, tipice aşezărilor nobiliare, sunt delimitate de rondoul din faţa clădirii, un imens covor de ienupăr, din care răsar sfioase 2 exemplare arborescente cu coroana umbrelată. Arbori şi arbuşti, exotici şi autohtoni, foioşi şi răşinoşi, cu coroane de forme şi înălţimi variate se înşiră pe conturul lacurilor într-o armonie de culori şi nuanţe, de lumini şi umbre, constituind unul din cele mai căutate şi mai pitoreşti locuri din parc.

CASTELUL KENDEFFY

Castelul Kendeffy din Sântămăria Orlea este menţionat documentar din 1363, iar actuala construcţie datează din 1782. El a aparţinut familiei Kendeffy, una dintre cele mai vechi familii nobiliare care a influenţat viaţa economică, socială şi culturală a zonei timp de mai multe secole.
Castelul Kendeffy se află aproape de centrul localităţii şi se înalţă deasupra drumului care leagă satele Râu de Mori şi Sântămăria Orlea. Clădirea are un plan aproape dreptunghiular şi este compusă din trei unităţi, atragând atenţia asupra sa mai ales datorită turnului său monumental. Castelul, plasat pe o înălţime delimitată printr-un parapet construit din piatră şi cărămidă şi accesibil prin două rampe, are un aspect predominant neogotic, prin următoarele elemente arhitecturale: turnul, balustrada cu crenel, fiale, ferestre în arc frânt, balconul mic, dar şi datorită compoziţiei sale asimetrice.
Istoria contemporană a castelului, asemenea multor edificii de acest gen, este destul de tristă. După 1946 castelul a fost naţionalizat. Clădirea propriu-zisă a castelului nu a fost folosită şi s-a degradat în aşa fel încât în anii 1980 turnul, împreună cu alte detalii, a trebuit să fie reconstruit. După aceste intervenţii a fost amenajat în castel un hotel, care funcţionează şi în zilele noastre. zn

GHEŢARUL DE LA VÂRTOP

Pe culmile Apusenilor, la 1200 m altitudine, în apropierea cătunului Casa de Piatră, se găseşte una dintre cele mai spectaculoase peşteri din România, Gheţarul de la Vârtop. Ea a devenit celebră în spaţiul ştiinţific după ce în urma cu 30 de ani aici au fost descoperite urme pietrificate ale „Omului de Vârtop” (Homo Sapiens Fossilis), cu o vechime de 62000 de ani.
Peştera are o lungime de 340 m, prezentând la intrare un portal de 15 m lăţime şi 5 m înălţime. Prin această intrare se ajunge în „Sala Gheţarului”, care adăposteşte un sector cu gheaţă. Din această sală, trecând prin poartă şi un scurt sector de galerie joasă, se ajunge în „Sala Domului”, în care se poate admira un dom din montmilch festonat cu gururi, precum şi interesante draperii pe tavan. De aici se intră în „Sala Minunilor”, denumită astfel datorită diversităţii speleotemelor prezente: stalactite, stalagmite, coloane, scurgeri parietale, coralite, stilolite, gururi etc. Din această sală se urcă spre „Sala Mare”,unde se pot admira numeroase formaţiuni de depunere calcitică, foarte variate ca tip şi bine conservate.
La Gheţarul de la Vârtop se ajunge urmând drumul de pe Valea Gârda Seacă, 12 km din comuna Gârda de Sus, până în cătunul Casa de Piatră, la care se poate ajunge şi coborând din traseul turistic Padiş – Scărişoara, prin Poiana Călineasa.