4 septembrie 2011

PEŞTERA BOLII

Peştera Bolii, una dintre cele mai mari din Transilvania, este situată în extremitatea nordică a Văii Jiului, la 12 km.de Petroşani şi face parte din arealul natural al Rezervaţiei Grădiştea Muncelului.
    La prima vedere, această spectaculoasă formaţiune carstică îţi taie respiraţia pentru că este uimitor să urmăreşti felul în care apa şi stânca se îngemănează într-un peisaj de basm. Apa are o adâncime mică (unui adult abia îi ajunge până la brâu) şi curge lent, dar imparabil. Ca dovadă, stau formele în care a săpat stânca. Practic, fiecare etapă a luptei dintre râu şi piatră este reprezentată pe pereţi, în scobituri şi creneluri, ca într-un basolerief natural.
    Frumuseţea şi pitorescul zonei oferă posibilitatea unor activităţi care să îmbine tradiţiile şi obiceiurile locale cu mijloace moderne de exploatare a rezervaţiei. Astfel, reincluderea acestei peşteri în circuitul turistic permite abordarea mai multor activităţi sportive, turistice şi culturale, precum trasee montane, alpinism, trasee mountainbike. Mai mult, datorită acusticii deosebite de care dă dovadă, Peştera Bolii a fost gazda mai multor concerte de muzică simfonică, foarte apreciate de cunoscători.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu