Este cunoscut faptul că moţii sunt oameni care, duminică de duminică, îşi fac timp să se oprească la biserică. Sunt oameni cu frică de Dumnezeu, caracteristică transmisă şi ctitorilor mănăstirilor şi bisericilor din zonă. Totuşi, există şi o mănăstire de suflet în regiune, cea de la Crişan, care atrage prin frumos şi prin inedit. Vorbim despre o mănăstire aflată la doar 7 km de Brad şi 46 km de Deva, o mănăstire care atrage sute de pelerini, veniţi din toate colţurile ţării.
Cunoscută şi sub denumirea de Mănăstirea Vaca, această mănăstire ortodoxă cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului”, are o istorie de peste două veacuri, argumente ale dăinuirii ei în această perioadă fiind însemnările din diferite cărţi religioase româneşti care au aparţinut aşezământului monahal. Din anul 1992 a început constucţia noii mănăstiri, reluând, după o întrerupere de peste două secole, viaţa monahală a străvechii mănăstiri. În scurt timp a fost ridicată biserica de zid cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, altarul de vară cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, ansamblul de chilii pentru personal şi alte anexe gospodăreşti. Poarta monumentală a aşezământului te întâmpină sobră şi îţi impune evlavie, singura stare sufletească cu care îţi este permis să-i treci pragul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu