Castelul Magna Curia

Este greu să vorbeşti despre oraşul în care locuieşti. Uneori îl străbaţi atât de grăbit, alergând să rezolvi treburile zilnice, încât nici nu îl mai observi. Dar se întâmplă uneori, într-o după-amiază târzie, în timp ce mergi fără grabă spre casă, să îţi dai seama, pentru a nu ştiu câta oară, că oraşul tău este fermecător. S-ar putea chiar să îţi doreşti să hoinăreşti iar pe străzile lui, cunoscute sau necunoscute încă, fără nicio ţintă, doar pentru a-l mai descoperi o dată.
Să ne gândim, de exemplu, la Magna Curia. Câţi dintre voi ştiaţi că această clădire-monument istoric, este cea mai veche din oraş?! Castelul a fost construit drept casă de vacanţă de către Francisc Geszty, în 1582 şi, de-a lungul timpului, a adăpostit diverse personalităţi ca Sigismund Bathory, generalul Basta, Ştefan Bocskai, Gabriel Bathory şi Gabriel Bethlen, care l-a reconstruit în 1621 în stil renascentist. Sub Gabriel Bethlen, Deva a fost pentru o scurtă perioadă capitala Principatului Transilvaniei.
După unirea Transilvaniei cu România, în anul1918, Magna Curia, numită şi Castelul Bethlen a trecut în proprietatea statului roman, iar din 1938 în castel a fost amenajat Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Iar dacă vă nimeriţi prin zonă, este bine de ştiut că muzeul găzduieşte expoziţia ,,Antichităţi egiptene”, în cadrul căreia vor fi expuse piese arheologice cuprinse cronologic între perioada Imperiului Nou şi cea a Ptolemeilor. Expoziţia va fi deschisă publicului larg zilnic, cu exceptia zilei de luni, între orele 09.00 şi 17.00, în perioada 10 octombrie 2009 - 31 ianuarie 2010.

Mănăstirea Dragomirna

Lăsăm în urmă minunatele biserici pictate din nordul Bucovinei şi ne oprim la aproximativ 12 km de Suceava, în localitatea Mitocu Dragomirnei, pentru a vizita Mănăstirea Dragomirna.
Construită în 1609 de către Mitropolitul Anastasie Crimca, mănăstirea se încadrează în stilul arhitectural moldovenesc, întregul complex fiind format dintr-o biserică mică şi una mare, ziduri de apărare, cinci turnuri, chilii şi paraclisul. Aşezat pe o colină, la umbra unei perdea de brazi şi oglindit maiestuos în apa lacului din apropiere, acest lăcaş de închinare, trezeşte admiraţia fiecărui vizitator. Odată ajuns la poarta de lemn, masivă şi impresionantă, din faţa mănăstirii, vei observa că nu eşti singurul care ai venit să te rogi sau să descoperi frumuseţea locului. Mulţi turişti, din diverse colţuri ale ţării, vin aici, din aceleaşi motive.
Dincolo de frumuseţea peisajului, de neobişnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat, este eleganţa ciudată a monumentului, cu linii geometrice de mare rafinament. Mănăstirea este înconjurată de ziduri înalte de apărare, aspect mai rar întâlnit la o mănăstire, ceea ce îi conferă aspectul misterios al unui castel medieval. Cu 42 de metri pe verticală şi numai 9,60 metri lăţime, biserica este cea mai înaltă din Moldova şi deosebit de îngustă, ceea ce-i dă o eleganţă ieşită din comun. Monumentală, sobră, mănăstirea impresionează prin contrastul dintre masivitatea zidurilor şi dantelaria în piatră a turlei. Întrunind motive ornamentale variate, sculptura decorativă a turlei vădeşte măiestria de netăgăduit a meşterilor săi. Prelucrarea artistică a pietrei folosită la ornamentarea Dragomirnei a constituit un nou mod de a decora, preluat în întreaga arhitectură moldovenească a secolului al XVII-lea. Biserica ni se dezvăluie ca un edificiu deosebit, unde cadrele ferestrelor cu elementele de factură gotică se armonizează perfect cu bogatele decoraţiuni ale turlei ce sunt de influenţă pură românească.
Părăsim acest sfânt locaş cu certitudinea că va fi greu de exprimat în cuvinte emoţia şi bucuria pe care am simţit-o aici. Aşadar, pentru toţi cei care îşi caută drumul cel bun, o destinaţie de atins, măcar o dată în viaţă.

Ionela Ghiţan

Mănăstirea Voroneţ

Mergând în sus, pe valea Moldovei, la aproximativ 36 km de Suceava, întâlnim una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare: Mănăstirea Voroneţ. Începută în timpul domniei acestuia, în anul 1488, construcţia va ajunge la forma ei finală abia în anul 1547, când, la porunca domnitorului Petru Rareş, este adăugată şi fresca exterioară.
Ploile şi vântul i-au deteriorat o parte însemnată din pictura exterioară, dar frescele murale care au scăpat de urgia vremii aduc în faţa ochilor un albastru fără seamăn, cunoscut în întreaga lume drept "albastru de Voroneţ". Imaginea judecăţii de apoi, pictată pe faţada vestică, pe care, de altfel, am întâlnit-o la toate mănăstirile din nordul Moldovei, te face să te cutremuri. Acţiunea este reprezentată, fără întreruperi, pe întreaga suprafaţă, într-o formă unică în spaţiul creştin ortodox. De aceea, se poate spune că rivalizează şi chiar depăşeşte, prin unicitatea culorilor şi valoare estetică, Capela Sixtină pictată de Michelangelo. Pe un fond albastru intens, artiştii locali au realizat o compoziţie spectaculoasă, în care au introdus şi elemente specifice locale - îngerii au chipul frumos al moldovencelor, arhanghelii vestesc din bucium nu din trâmbiţe, cei purtaţi în rai sunt înfăşuraţi în ştergare moldoveneşti.
Mănăstirea e mai mică decât celelalte din acest lanţ, dar la fel de frumoasă. Ea ilustrează stilul de arhitectură moldovenesc al acelei epoci, alăturând într-o armonie desăvârşită elemente bizantine şi gotice. În interiorul bisericii se remarcă jilţurile şi stranele din secolul al XVI-lea, printre care un jilţ domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn, mormântul mitropolitului Grigore Roşca şi cel al sihastrului Daniil, care a trăit în apropiere de mănăstirea Voroneţ.
Puţini sunt cei care ajung în nordul Moldovei şi nu poposesc, pentru puţin timp măcar, şi în curtea acestei mănăstiri, care bucură sufletul şi încântă privirea.

Ionela Ghiţan

Manastirea Putna

In dulcea Bucovină, la 70 de km spre nord-vest de Suceava şi la 32 de km de Rădăuţi se găseşte comuna Putna, aşezare "de obcine" cu case clădite în tradiţie strămoşească. Valea îngustă a Putnei este ocrotită de păduri seculare la umbra cărora, în anul1481, Ştefan cel Mare şi-a putut privi lăcaşul ce avea să-i adăpostească osemintele.
Prima şi cea mai importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna a fost înălţată între anii 1466 şi 1469, pe locul unde, potrivit legendei, a căzut săgeata trasă din arcul voievodului. Afectată de războaie, incendii şi cutremure, biserica a fost restaurată de câteva ori. Se pare că iniţial biserica a fost pictată atât la exterior cât şi la interior, dar, din nefericire, nici una dintre frescele sale nu s-a păstrat până astăzi. Fără îndoială, Biserica Mănăstirii Putna a fost monumentală, meşterii şi zugravii întrecându-se în iscusinţă, fiind "tot cu aur poleită zugrăveala, mai mult aur decât zugraveală şi pre dinăuntru şi pre denafară..." (cronicarul Ion Neculce). Mormântul domnitorului Ştefan cel Mare este acoperit cu un baldachin de marmură albă, vârf de creaţie a genului. Frunze de stejar, tulpine îndoite ce alcătuiesc patru medalioane în formă de inimă şi capul de bour decorează lespedea funerară depusă într-o nişă din încăperea mormintelor.
Cu toate transformările suferite, mănăstirea îşi păstrează neschimbat aspectul de cetate, atât de caracteristic marilor aşezăminte mănăstireşti moldoveneşti. Puternice ziduri din piatră înconjoară biserica (Turnul tezaurului, 1481), accesul făcându-se prin gangul turnului. În vecinătatea mănăstirii, se poate vedea o biserică din lemn (probabil cel mai vechi monument al arhitecturii religioase din Moldova, ctitorie a voievodului Dragoş, circa 1353), adusă la Putna de Ştefan cel Mare. În amonte, pe firul apei, se află o stâncă scobită, cu uşă şi fereastră, care a fost cândva chilia lui Daniil Sihastrul.
Muzeul Mănăstirii Putna reflectă statutul avut de aşezământul monahal încă de la întemeiere - cel mai important centru de cultură şi creaţie artistică medievală din Moldova. Colecţia de broderii (piese caracteristice vremii, adevărate capodopere ce au făcut onoare multor expoziţii internaţionale, este cotată printre cele mai valoroase din Orientul creştin.
În fiecare an, pe 15 august, când este prăznuită Adormirea Maicii Domnului - hramul mănăstirii - dar şi pe 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan, mulţimile de pelerini vin la Putna pentru a se ruga şi a primi binecuvântare.
Aşadar, pentru toţi cei care îşi caută drumul cel bun, o destinaţie de atins, măcar o dată în viaţă.

Ionela Ghiţan

Manastirea Suceviţa

Aşa cum vă promiteam, ne continuăm incursiunea în dulcea Bucovină şi ne oprim de data aceasta la Mănăstirea Suceviţa.
Situată la 18 km de Rădăuţi, Mănăstirea Suceviţa este ctitoria familiei Movileştilor (fraţii Gheorghe, Ieremia şi Simion) şi ultima dintre mănăstirile pictate din nordul Moldovei, ca dată a ridicării. Atestată documentar în anul 1582, arhitectura îmbină elemente de artă bizantină şi gotică, edificiul fiind considerat un testament al artei vechi moldoveneşti" (Paul Henry).
Ca să ajungi la porţile mănăstirii trebuie să parcurgi o alee asfaltată de 100 de metri, străjuită de pomi înalţi. Biserica Movileştilor este înconjurată de ziduri înalte de 6 m şi groase de aproape 3 m, fiind o adevărată mănăstire – cetate. Se spune că, pe vremuri, pentru răscumpărarea a cine ştie câtor păcate, o femeie ar fi adus în carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară pentru construcţie. Când treci dincolo de porţi, biserica răsare dintr-un tapşan cu flori, umbrit pe ici-colo de pomi scunzi. Verdele ierbii a urcat parcă pe ziduri, creând fundalul scenelor religioase.
Suceviţa deţine cel mai complex ansamblu iconografic regăsit în bisericile feudale din Moldova, fiind monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară. De asemenea, Mănăstirea Suceviţa este singura din grupul bisericilor cu pictură exterioară din Bucovina care îşi păstrează latura de nord. Aici este reprezentată scena "Scara virtuţilor", cea mai impresionantă prin amploarea şi contrastul dintre ordinea îngerilor şi haosul iadului. Este redată lupta dintre bine şi rău, încercarea omului de a păşi spre perfecţiune pentru a-şi redobândi chipul pierdut prin căderea în păcat. Pe pereţii celor trei abside, în şapte registre, este redată "Rugăciunea tuturor sfinţilor", temă unică în lumea creştin-ortodoxă, creaţie a şcolii de pictură din Moldova. Faţada sudică este decorată cu "Arborele lui Iesei", având la bază filosofii antici, "Acatistul Maicii Domnului", "Rugul în flăcări" şi "Acoperământul Maicii Domnului". ).
Lăsăm în urmă acest loc cu sufletul plin şi cu sentimentul că va fi greu de descris experienţa prin care am trecut. Aceste locuri pot fi cu greu descrise în cuvinte. Trebuie să mergi să le vezi, dar mai ales să le simţi…


Ionela Ghiţan

Manastirea Moldoviţa

Dacă ar fi să răspund la întrebarea: "ce locuri te–au impresionat în România?", cred că m–aş gândi imediat la timpul petrecut în dulcea Bucovină. Bucovina este un loc care te răsplăteşte la fiecare pas, în orice perioadă a anului, ,,o lume vrăjită, cum nimeni nu ar mai crede că există, pe care o poţi descoperi, pur şi simplu, la fiecare pas cu privirea."
Prima oprire: Mănăstirea Moldoviţa. Situată în comuna Vatra Moldoviţei, la aproximativ 27 km. de Câmpulung Moldovenesc, este una din vechile aşezări călugăreşti, cu un important şi glorios trecut istoric, străjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord. Cronicile spun că, anterior ridicării mănăstirii, Domnitorul Alexandru cel Bun a înălţat o biserică din piatră cu hramul Buna Vestire, în jurul căreia s-a dezvoltat aşezarea călugărescă cunoscută sub numele de Mănăstirea Moldoviţa. Din cauza unor ploi puternice, în sec.XVI aşezământul lui Alexandru cel Bun s-a prăbuşit, rămânând doar câteva ruine, ce pot fi privite şi astăzi. În anul 1532, voievodul Petru Rareş construieşte actuala biserică, închinând-o aceluiaşi hram "Buna Vestire". În aceeaşi epocă, domnul împrejmuieşte biserica cu ziduri şi turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortăreţe, dar acest lucru nu-i răpeşte din farmecul cu care este înzestrată.
Pictura Moldoviţei, realizată la cinci ani după ridicarea bisericii, reprezintă un excepţional document artistic al epocii în care a domnit Petru Rareş. Tendinţa de umanizare a figurilor divine, prezenţa simţămintelor profund omeneşti în multe dintre scenele ciclului evanghelic, sunt trăsături proprii minunatelor fresce care şi-au păstrat nealterate prospeţimea şi strălucirea culorilor. Culoarea specifică Mănăstirii Moldoviţa este galbenul.
Deşi zilnic se perindă sute, chiar mii de oameni, maicile care vieţuiesc în mănăstire îşi fac simţită prezenţa la modul cel mai discret cu putinţă. Au comportamentul şi chipul monahului de la munte, tăcut, cu capul plecat a smerenie şi ochii îndreptaţi spre pământ. Privindu-le, îţi regăseşti parcă acea stare de linişte interioară în căutarea căreia ai plecat.
Aşadar, pentru toţi cei care îşi caută drumul cel bun, o destinaţie de atins, măcar o dată în viaţă.

Ionela Ghiţan