26 septembrie 2009

Manastirea Moldoviţa

Dacă ar fi să răspund la întrebarea: "ce locuri te–au impresionat în România?", cred că m–aş gândi imediat la timpul petrecut în dulcea Bucovină. Bucovina este un loc care te răsplăteşte la fiecare pas, în orice perioadă a anului, ,,o lume vrăjită, cum nimeni nu ar mai crede că există, pe care o poţi descoperi, pur şi simplu, la fiecare pas cu privirea."
Prima oprire: Mănăstirea Moldoviţa. Situată în comuna Vatra Moldoviţei, la aproximativ 27 km. de Câmpulung Moldovenesc, este una din vechile aşezări călugăreşti, cu un important şi glorios trecut istoric, străjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord. Cronicile spun că, anterior ridicării mănăstirii, Domnitorul Alexandru cel Bun a înălţat o biserică din piatră cu hramul Buna Vestire, în jurul căreia s-a dezvoltat aşezarea călugărescă cunoscută sub numele de Mănăstirea Moldoviţa. Din cauza unor ploi puternice, în sec.XVI aşezământul lui Alexandru cel Bun s-a prăbuşit, rămânând doar câteva ruine, ce pot fi privite şi astăzi. În anul 1532, voievodul Petru Rareş construieşte actuala biserică, închinând-o aceluiaşi hram "Buna Vestire". În aceeaşi epocă, domnul împrejmuieşte biserica cu ziduri şi turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortăreţe, dar acest lucru nu-i răpeşte din farmecul cu care este înzestrată.
Pictura Moldoviţei, realizată la cinci ani după ridicarea bisericii, reprezintă un excepţional document artistic al epocii în care a domnit Petru Rareş. Tendinţa de umanizare a figurilor divine, prezenţa simţămintelor profund omeneşti în multe dintre scenele ciclului evanghelic, sunt trăsături proprii minunatelor fresce care şi-au păstrat nealterate prospeţimea şi strălucirea culorilor. Culoarea specifică Mănăstirii Moldoviţa este galbenul.
Deşi zilnic se perindă sute, chiar mii de oameni, maicile care vieţuiesc în mănăstire îşi fac simţită prezenţa la modul cel mai discret cu putinţă. Au comportamentul şi chipul monahului de la munte, tăcut, cu capul plecat a smerenie şi ochii îndreptaţi spre pământ. Privindu-le, îţi regăseşti parcă acea stare de linişte interioară în căutarea căreia ai plecat.
Aşadar, pentru toţi cei care îşi caută drumul cel bun, o destinaţie de atins, măcar o dată în viaţă.

Ionela Ghiţan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu