Mănăstirea Voroneţ

Mergând în sus, pe valea Moldovei, la aproximativ 36 km de Suceava, întâlnim una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare: Mănăstirea Voroneţ. Începută în timpul domniei acestuia, în anul 1488, construcţia va ajunge la forma ei finală abia în anul 1547, când, la porunca domnitorului Petru Rareş, este adăugată şi fresca exterioară.
Ploile şi vântul i-au deteriorat o parte însemnată din pictura exterioară, dar frescele murale care au scăpat de urgia vremii aduc în faţa ochilor un albastru fără seamăn, cunoscut în întreaga lume drept "albastru de Voroneţ". Imaginea judecăţii de apoi, pictată pe faţada vestică, pe care, de altfel, am întâlnit-o la toate mănăstirile din nordul Moldovei, te face să te cutremuri. Acţiunea este reprezentată, fără întreruperi, pe întreaga suprafaţă, într-o formă unică în spaţiul creştin ortodox. De aceea, se poate spune că rivalizează şi chiar depăşeşte, prin unicitatea culorilor şi valoare estetică, Capela Sixtină pictată de Michelangelo. Pe un fond albastru intens, artiştii locali au realizat o compoziţie spectaculoasă, în care au introdus şi elemente specifice locale - îngerii au chipul frumos al moldovencelor, arhanghelii vestesc din bucium nu din trâmbiţe, cei purtaţi în rai sunt înfăşuraţi în ştergare moldoveneşti.
Mănăstirea e mai mică decât celelalte din acest lanţ, dar la fel de frumoasă. Ea ilustrează stilul de arhitectură moldovenesc al acelei epoci, alăturând într-o armonie desăvârşită elemente bizantine şi gotice. În interiorul bisericii se remarcă jilţurile şi stranele din secolul al XVI-lea, printre care un jilţ domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn, mormântul mitropolitului Grigore Roşca şi cel al sihastrului Daniil, care a trăit în apropiere de mănăstirea Voroneţ.
Puţini sunt cei care ajung în nordul Moldovei şi nu poposesc, pentru puţin timp măcar, şi în curtea acestei mănăstiri, care bucură sufletul şi încântă privirea.

Ionela Ghiţan