INVITAŢIE LA CASTEL

Îmi place să revin în locurile dragi. Alţii refuză acest lucru, pentru că se tem că “n-ar mai fi la fel”. Eu mă reîntorc pentru că îmi sunt dragi locurile şi tocmai pentru că am convingerea că nu va fi la fel. Castelul Corvinilor, înseamnă pentru mine, unul din acele locuri, pe care oricât de mult le-ai vizita, tot mai rămâne ceva de văzut, de descoperit, de aflat...
Pentru iubitorii de poveşti medievale cu domniţe şi cavaleri, Castelul Corvinilor este locul ideal, în care toate legendele prind viaţă. Aici poţi să te pierzi cu uşurinţă prin labirintul de coridoare, scări înguste şi întortocheate, uşi masive de lemn, care, la o primă vedere, nu se deosebesc deloc una de cealaltă. Toate elementele ce alcătuiesc castelul se armonizează perfect. Turnul Buzduganului, Turnul Toboşarilor, Turnul vechi de poartă au fost pictate, în secolul al XV–lea, cu elegante motive decorative, dispuse oblic sau în spirală. La geamurile ce se deschid în curtea interioară atârnă steaguri purtând vechi blazoane nobiliare, astfel că atmosfera este şi astăzi ca acum câteva sute de ani.
Un motiv în plus pentru a vizita acest castel impresionant este şi Festivalul ,,Dracula Nights at Corvinilor Castle”, festival ce se va desfăşura în perioada 5-11 iulie. În cadrul festivalului, vor rula proiecţii de filme de calitate, atât din genul horror, cât şi producţii pe gustul publicului larg. zn

Biserica Sf.Nicolae din Densuş

Între 15 februarie şi 3 aprilie suntem în Postul Paştelui. Un motiv pentru noi pentru a vă aduce mai aproape de unele dintre cele mai vechi şi mai frumoase biserici din judeţ, unele chiar din ţară.
Vom începe, aşa cum era firesc, cu biserica din Densuş, cea mai veche biserică din piatră din Transilvania, biserica "fără pereche în toată românimea".
Dacă treci prin Ţara Haţegului, n-ai văzut nimic dacă nu ai vizitat această biserică care îşi păstrează încă secretele, astfel încât nimeni nu poate spune cu certitudine când a fost ridicată. S-au emis numeroase ipoteze în legătură cu originile ei, istoricii având păreri împărţite. După mai multe controverse, s-a dovedit că este, de fapt, un monument paleo-creştin, ridicat în secolul al XII-lea peste ruinele unui aşezământ religios din secolul X. La construirea ei au fost folosite blocuri de piatră luate de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fapt dovedit de dalele din pardoseală, care mai păstrează încă ştampilele legiunilor romane. Dincolo de frumuseţea arhitectonică şi misterele ce le ascunde, biserica din Densuş are o putere spirituală aparte pe care nu o poţi simţi decât ajungând aici. Priveşte cu ochii sufletului şi atinge istoria a mai bine de 2000 de ani de continuitate religioasă, pe care ţi le oferă acest lăcaş sfânt.

Schi în Parâng

Dacă sunteţi un împătimit al sporturilor de iarnă şi vă plac peisajele feerice, cu zăpadă abundentă şi culmi îndrăzneţe, nu rataţi un week-end în Staţiunea Parâng.

Situată la aproximativ 5 km de Petroşani, staţiunea se bucură de o apreciere din ce în ce mai mare din partea iubitorilor sporturilor de iarnă. Pârtiile de schi sunt întreţinute cu utilaje de bătut zapada şi sunt deservite de 6 teleschiuri şi un telescaun. Urcarea cu telescaunul durează cam 25 de minute, porneşte de la circa 900 m şi se termină la altitudinea de 1.800 m. Există şi o oprire intermediară, la pilonul 17, unde, pe cele două laturi ale pârtiei, sunt grupate cele mai multe dintre cabanele şi vilele construite pe versantul vestic al Muntelui Parângul Mic. Traseul este cu adevărat impresionant, perspectiva este superbă şi se văd mai mulţi masivi muntoşi: Retezat, Vâlcan şi Şureanu. Pentru temerari,o urcare până pe Parângul Mic, la 2.074 m, este o experienţă de neuitat. De aici, aveţi una dintre cele mai frumoase panorame pe care le-aţi văzut vreodată. Spre nord, Munţii Şureanu, Cindrel, Lotru,ba chiar şi Munţii Făgăraş, în zilele senine. La vest, aproape că întinzi mâna şi atingi Munţii Vâlcan, iar ceva mai departe îşi înalţă crestele ascuţite Masivul Retezat.

Castelul Magna Curia

Este greu să vorbeşti despre oraşul în care locuieşti. Uneori îl străbaţi atât de grăbit, alergând să rezolvi treburile zilnice, încât nici nu îl mai observi. Dar se întâmplă uneori, într-o după-amiază târzie, în timp ce mergi fără grabă spre casă, să îţi dai seama, pentru a nu ştiu câta oară, că oraşul tău este fermecător. S-ar putea chiar să îţi doreşti să hoinăreşti iar pe străzile lui, cunoscute sau necunoscute încă, fără nicio ţintă, doar pentru a-l mai descoperi o dată.
Să ne gândim, de exemplu, la Magna Curia. Câţi dintre voi ştiaţi că această clădire-monument istoric, este cea mai veche din oraş?! Castelul a fost construit drept casă de vacanţă de către Francisc Geszty, în 1582 şi, de-a lungul timpului, a adăpostit diverse personalităţi ca Sigismund Bathory, generalul Basta, Ştefan Bocskai, Gabriel Bathory şi Gabriel Bethlen, care l-a reconstruit în 1621 în stil renascentist. Sub Gabriel Bethlen, Deva a fost pentru o scurtă perioadă capitala Principatului Transilvaniei.
După unirea Transilvaniei cu România, în anul1918, Magna Curia, numită şi Castelul Bethlen a trecut în proprietatea statului roman, iar din 1938 în castel a fost amenajat Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Iar dacă vă nimeriţi prin zonă, este bine de ştiut că muzeul găzduieşte expoziţia ,,Antichităţi egiptene”, în cadrul căreia vor fi expuse piese arheologice cuprinse cronologic între perioada Imperiului Nou şi cea a Ptolemeilor. Expoziţia va fi deschisă publicului larg zilnic, cu exceptia zilei de luni, între orele 09.00 şi 17.00, în perioada 10 octombrie 2009 - 31 ianuarie 2010.

Mănăstirea Dragomirna

Lăsăm în urmă minunatele biserici pictate din nordul Bucovinei şi ne oprim la aproximativ 12 km de Suceava, în localitatea Mitocu Dragomirnei, pentru a vizita Mănăstirea Dragomirna.
Construită în 1609 de către Mitropolitul Anastasie Crimca, mănăstirea se încadrează în stilul arhitectural moldovenesc, întregul complex fiind format dintr-o biserică mică şi una mare, ziduri de apărare, cinci turnuri, chilii şi paraclisul. Aşezat pe o colină, la umbra unei perdea de brazi şi oglindit maiestuos în apa lacului din apropiere, acest lăcaş de închinare, trezeşte admiraţia fiecărui vizitator. Odată ajuns la poarta de lemn, masivă şi impresionantă, din faţa mănăstirii, vei observa că nu eşti singurul care ai venit să te rogi sau să descoperi frumuseţea locului. Mulţi turişti, din diverse colţuri ale ţării, vin aici, din aceleaşi motive.
Dincolo de frumuseţea peisajului, de neobişnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat, este eleganţa ciudată a monumentului, cu linii geometrice de mare rafinament. Mănăstirea este înconjurată de ziduri înalte de apărare, aspect mai rar întâlnit la o mănăstire, ceea ce îi conferă aspectul misterios al unui castel medieval. Cu 42 de metri pe verticală şi numai 9,60 metri lăţime, biserica este cea mai înaltă din Moldova şi deosebit de îngustă, ceea ce-i dă o eleganţă ieşită din comun. Monumentală, sobră, mănăstirea impresionează prin contrastul dintre masivitatea zidurilor şi dantelaria în piatră a turlei. Întrunind motive ornamentale variate, sculptura decorativă a turlei vădeşte măiestria de netăgăduit a meşterilor săi. Prelucrarea artistică a pietrei folosită la ornamentarea Dragomirnei a constituit un nou mod de a decora, preluat în întreaga arhitectură moldovenească a secolului al XVII-lea. Biserica ni se dezvăluie ca un edificiu deosebit, unde cadrele ferestrelor cu elementele de factură gotică se armonizează perfect cu bogatele decoraţiuni ale turlei ce sunt de influenţă pură românească.
Părăsim acest sfânt locaş cu certitudinea că va fi greu de exprimat în cuvinte emoţia şi bucuria pe care am simţit-o aici. Aşadar, pentru toţi cei care îşi caută drumul cel bun, o destinaţie de atins, măcar o dată în viaţă.

Ionela Ghiţan

Mănăstirea Voroneţ

Mergând în sus, pe valea Moldovei, la aproximativ 36 km de Suceava, întâlnim una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare: Mănăstirea Voroneţ. Începută în timpul domniei acestuia, în anul 1488, construcţia va ajunge la forma ei finală abia în anul 1547, când, la porunca domnitorului Petru Rareş, este adăugată şi fresca exterioară.
Ploile şi vântul i-au deteriorat o parte însemnată din pictura exterioară, dar frescele murale care au scăpat de urgia vremii aduc în faţa ochilor un albastru fără seamăn, cunoscut în întreaga lume drept "albastru de Voroneţ". Imaginea judecăţii de apoi, pictată pe faţada vestică, pe care, de altfel, am întâlnit-o la toate mănăstirile din nordul Moldovei, te face să te cutremuri. Acţiunea este reprezentată, fără întreruperi, pe întreaga suprafaţă, într-o formă unică în spaţiul creştin ortodox. De aceea, se poate spune că rivalizează şi chiar depăşeşte, prin unicitatea culorilor şi valoare estetică, Capela Sixtină pictată de Michelangelo. Pe un fond albastru intens, artiştii locali au realizat o compoziţie spectaculoasă, în care au introdus şi elemente specifice locale - îngerii au chipul frumos al moldovencelor, arhanghelii vestesc din bucium nu din trâmbiţe, cei purtaţi în rai sunt înfăşuraţi în ştergare moldoveneşti.
Mănăstirea e mai mică decât celelalte din acest lanţ, dar la fel de frumoasă. Ea ilustrează stilul de arhitectură moldovenesc al acelei epoci, alăturând într-o armonie desăvârşită elemente bizantine şi gotice. În interiorul bisericii se remarcă jilţurile şi stranele din secolul al XVI-lea, printre care un jilţ domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn, mormântul mitropolitului Grigore Roşca şi cel al sihastrului Daniil, care a trăit în apropiere de mănăstirea Voroneţ.
Puţini sunt cei care ajung în nordul Moldovei şi nu poposesc, pentru puţin timp măcar, şi în curtea acestei mănăstiri, care bucură sufletul şi încântă privirea.

Ionela Ghiţan

Manastirea Putna

In dulcea Bucovină, la 70 de km spre nord-vest de Suceava şi la 32 de km de Rădăuţi se găseşte comuna Putna, aşezare "de obcine" cu case clădite în tradiţie strămoşească. Valea îngustă a Putnei este ocrotită de păduri seculare la umbra cărora, în anul1481, Ştefan cel Mare şi-a putut privi lăcaşul ce avea să-i adăpostească osemintele.
Prima şi cea mai importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna a fost înălţată între anii 1466 şi 1469, pe locul unde, potrivit legendei, a căzut săgeata trasă din arcul voievodului. Afectată de războaie, incendii şi cutremure, biserica a fost restaurată de câteva ori. Se pare că iniţial biserica a fost pictată atât la exterior cât şi la interior, dar, din nefericire, nici una dintre frescele sale nu s-a păstrat până astăzi. Fără îndoială, Biserica Mănăstirii Putna a fost monumentală, meşterii şi zugravii întrecându-se în iscusinţă, fiind "tot cu aur poleită zugrăveala, mai mult aur decât zugraveală şi pre dinăuntru şi pre denafară..." (cronicarul Ion Neculce). Mormântul domnitorului Ştefan cel Mare este acoperit cu un baldachin de marmură albă, vârf de creaţie a genului. Frunze de stejar, tulpine îndoite ce alcătuiesc patru medalioane în formă de inimă şi capul de bour decorează lespedea funerară depusă într-o nişă din încăperea mormintelor.
Cu toate transformările suferite, mănăstirea îşi păstrează neschimbat aspectul de cetate, atât de caracteristic marilor aşezăminte mănăstireşti moldoveneşti. Puternice ziduri din piatră înconjoară biserica (Turnul tezaurului, 1481), accesul făcându-se prin gangul turnului. În vecinătatea mănăstirii, se poate vedea o biserică din lemn (probabil cel mai vechi monument al arhitecturii religioase din Moldova, ctitorie a voievodului Dragoş, circa 1353), adusă la Putna de Ştefan cel Mare. În amonte, pe firul apei, se află o stâncă scobită, cu uşă şi fereastră, care a fost cândva chilia lui Daniil Sihastrul.
Muzeul Mănăstirii Putna reflectă statutul avut de aşezământul monahal încă de la întemeiere - cel mai important centru de cultură şi creaţie artistică medievală din Moldova. Colecţia de broderii (piese caracteristice vremii, adevărate capodopere ce au făcut onoare multor expoziţii internaţionale, este cotată printre cele mai valoroase din Orientul creştin.
În fiecare an, pe 15 august, când este prăznuită Adormirea Maicii Domnului - hramul mănăstirii - dar şi pe 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan, mulţimile de pelerini vin la Putna pentru a se ruga şi a primi binecuvântare.
Aşadar, pentru toţi cei care îşi caută drumul cel bun, o destinaţie de atins, măcar o dată în viaţă.

Ionela Ghiţan