ULPIA TRAIANA SARMIZEGETUZA

O zi frumoasă de primăvară e e cea mai bună motivaţie de a porni la drum! Dar nu la orice fel de drum, ci unul care să- ţi descopere locuri noi, încărcate de istorie.
Drumul despre care vorbesc porneşte din Haţeg şi merge către ruinele unei cetăţi atât de cunoscute romanilor: Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau, cum se numea pe vremuri, în calitate de capitală a Daciei Romane: Colonia Ulpia Augusta Dacica. Ajungem în comuna Sarmizegetusa, dar nu ne oprim aici decât pentru puţină vreme si mergem să vedem ruinele fostei colonii romane; inscripţii latineşti vechi încă mai pot fi desluşite pe zidurile de piatră. Ruinele oraşului antic constituie azi obiectul unui complex arheologic, format din: Amfiteatrul, Templul zeiţei Nemesis, Templul lui Liber Pater,Templul zeilor Domnus şi Domna, Sanctuarul Zeilor Aesculapius şi Hygia, Templu Mare, Templul zeului Silvanus, Horreum, Praetorum procuratoris, Forul lui Traian, Forum novum, Capitoliul, Insulele de locuinţe de la vest de cele două foruri, Necropola estică.
Un impresionant amfiteatru, în care parcă se mai aud încă aplauzele şi strigătele spectatorilor prezenţi la luptele cu gladiatori şi fiare sălbatice. Forumul cetăţii este însă ceva mai departe, dar într-o bună stare de conservare. Coloanele templelor au capiteluri impresionante, iar atelierele de sticlărie sunt dea dreptul uimitoare.

ARBORETUMUL DIN SIMERIA

Vine, vine primăvara! Natura revine la viaţă, înfloreşte, vremea se încălzeşte şi ne îmbie la plimbări în aer liber. Şi ce plimbare poate fi mai plăcută decât una în Parcul Dendrologic din Simeria?!

Situat în Lunca Mureşului, la aproximativ 12 km de Deva, parcul este apreciat de specialiştii în domeniul silvic şi botanic ca fiind un monument naţional reprezentativ în arta parcurilor şi, totodată, cea mai veche şi mai valoroasă colecţie de plante lemnoase exotice şi autohtone din ţară. Relieful este variat, cu lacuri şi izvoare, cu poieni şi alei şerpuitoare, toate îmbinate într-un ansamblu natural feeric. Intrarea în parc este marcată de solemnitatea stejarilor piramidali, de formele de vegetaţie cu un contur uşor simetric îmbinate cu fundalul arhitectural al clădirii şi cu falnicele coloane toscane ale acesteia. Cele două puncte de acces, simetric dispuse, tipice aşezărilor nobiliare, sunt delimitate de rondoul din faţa clădirii, un imens covor de ienupăr, din care răsar sfioase 2 exemplare arborescente cu coroana umbrelată. Arbori şi arbuşti, exotici şi autohtoni, foioşi şi răşinoşi, cu coroane de forme şi înălţimi variate se înşiră pe conturul lacurilor într-o armonie de culori şi nuanţe, de lumini şi umbre, constituind unul din cele mai căutate şi mai pitoreşti locuri din parc.

CASTELUL KENDEFFY

Castelul Kendeffy din Sântămăria Orlea este menţionat documentar din 1363, iar actuala construcţie datează din 1782. El a aparţinut familiei Kendeffy, una dintre cele mai vechi familii nobiliare care a influenţat viaţa economică, socială şi culturală a zonei timp de mai multe secole.
Castelul Kendeffy se află aproape de centrul localităţii şi se înalţă deasupra drumului care leagă satele Râu de Mori şi Sântămăria Orlea. Clădirea are un plan aproape dreptunghiular şi este compusă din trei unităţi, atragând atenţia asupra sa mai ales datorită turnului său monumental. Castelul, plasat pe o înălţime delimitată printr-un parapet construit din piatră şi cărămidă şi accesibil prin două rampe, are un aspect predominant neogotic, prin următoarele elemente arhitecturale: turnul, balustrada cu crenel, fiale, ferestre în arc frânt, balconul mic, dar şi datorită compoziţiei sale asimetrice.
Istoria contemporană a castelului, asemenea multor edificii de acest gen, este destul de tristă. După 1946 castelul a fost naţionalizat. Clădirea propriu-zisă a castelului nu a fost folosită şi s-a degradat în aşa fel încât în anii 1980 turnul, împreună cu alte detalii, a trebuit să fie reconstruit. După aceste intervenţii a fost amenajat în castel un hotel, care funcţionează şi în zilele noastre. zn

GHEŢARUL DE LA VÂRTOP

Pe culmile Apusenilor, la 1200 m altitudine, în apropierea cătunului Casa de Piatră, se găseşte una dintre cele mai spectaculoase peşteri din România, Gheţarul de la Vârtop. Ea a devenit celebră în spaţiul ştiinţific după ce în urma cu 30 de ani aici au fost descoperite urme pietrificate ale „Omului de Vârtop” (Homo Sapiens Fossilis), cu o vechime de 62000 de ani.
Peştera are o lungime de 340 m, prezentând la intrare un portal de 15 m lăţime şi 5 m înălţime. Prin această intrare se ajunge în „Sala Gheţarului”, care adăposteşte un sector cu gheaţă. Din această sală, trecând prin poartă şi un scurt sector de galerie joasă, se ajunge în „Sala Domului”, în care se poate admira un dom din montmilch festonat cu gururi, precum şi interesante draperii pe tavan. De aici se intră în „Sala Minunilor”, denumită astfel datorită diversităţii speleotemelor prezente: stalactite, stalagmite, coloane, scurgeri parietale, coralite, stilolite, gururi etc. Din această sală se urcă spre „Sala Mare”,unde se pot admira numeroase formaţiuni de depunere calcitică, foarte variate ca tip şi bine conservate.
La Gheţarul de la Vârtop se ajunge urmând drumul de pe Valea Gârda Seacă, 12 km din comuna Gârda de Sus, până în cătunul Casa de Piatră, la care se poate ajunge şi coborând din traseul turistic Padiş – Scărişoara, prin Poiana Călineasa.

SARMISEGETUZA REGIA

Sarmisegetuza Regia, capitala regilor daci, este situată în Munţii Orăştiei, în satul Grădiştea Muncelului. Fiind cea mai mare dintre fortificaţiile dacice, aceasta a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munţii Orăştiei, care cuprindea şase citadele: Sarmizegetusa, Cetăţuia, Blidaru, Luncani, Băniţa şi Căpâlna, toate fiind incluse în patrimonial mondial UNESCO.
Acest centru politic şi militar al dacilor este, de fapt,un complex de sanctuare situate la 1200 m altitudine pe un platou terasat artificial. Ne atrag atenţia 2 sanctuare: sanctuarul mare rotund şi “soarele de andezit”, ale cărui blocuri de piatră sunt aşezate într-o anumită succesiune, simbolizând razele soarelui, având astfel un rol calendaristic. În ceea ce priveşte sanctuarul mare rotund se remarcă o oarecare asemănare cu Stonehenge, adăugând astfel un plus de mister acestor locuri. O constatare similară se poate face şi în ceea ce priveşte “soarele de andezit”, care este foarte asemănător cu celebrul calendar Maya.
Cei mai mulţi istorici estimează ridicarea lor în secolele III-II î.Hr., dar sunt şi păreri care susţin că aceste sanctuare au o vechime cu 600 de ani mai mare. Cine vizitează rămăşiţele cetăţii vede doar o mică parte din construcţia iniţială. Totuşi, locul încă îşi mai păstrează sacralitatea, iar ruinele rămase în picioare îşi spun în continuare povestea…

CHEILE RIBICIOAREI

Cheile Ribicioarei sunt situate pe firul văii Ribicioarei, mai sus de satul cu același nume, cam la 12 km de Ţebea. Zona nu este amenajată turistic, dar constituie un spaţiu perfect pentru amatorii de drumeţii prin locuri sălbatice. Traseul îi oferă drumeţului privelişti minunate prin felul în care şi-a săpat drumul prin piatra calcaroasă. Turiştii pot admira abrupturi desfăşurate în întreaga lor splendoare, cornişele zimţate şi piscurile ascuţite, ravenele în rocă sau grohotişurile mobile. Un peisaj sălbatic, auster, dar tocmai de aici izvorăşte frumuseţea sa, pentru că obligă privirea să urce şi să coboare într-un vals al extremelor, pentru că pune priceperea la încercare, deoarece nu-i uşor să străbaţi asemenea canioane unde cascadele alcătuiesc adevărate salbe fluide. Alte peşteri din Cheile Ribicioarei, deşi de dimensiuni liliputane, vin să completeze, să divesifice atracţiile unui inedit obiectiv de cel mai mare interes turistic. Şi cascadele sunt minunate, unice în ţară şi oferă satisfacţii vizuale extraordinare, care cu greu vor putea fi egalate în călătoriile voastre viitoare.
Aşa cum am spus, zona este slab dezvoltată din punct de vedere turistic, accesul fiind dificil, însă tocmai acest lucru dă farmec locurilor, iar efortul care trebuie făcut pentru a vedea aceste minunăţii ale naturii merită din plin.

ŢINUTUL PĂDURENILOR

Ţinutul Pădurenilor este una din zonele cele mai pitoreşti ale României. Situat pe versantul vestic al Munţilor Poiana Ruscă, între Valea Cernei şi Valea Mureşului, Ţinutul Pădurenilor este constituit din 40 de sate şi cătune, din care 33 sunt aşezate pe culmile netede ale dealurilor iar celelalte pe văile râurilor Cerna, Vălăriţa, Runcu şi Zlaşti. Izolaţi printr-o centură de păduri, pădurenii locuiesc în sate mici, aşezate pe culmi şi creste de dealuri, despărţite prin văi adânci prin care curge câte un râuleţ.
Câteva comune mai mari, cum sunt Cerbăl, Bunila, Leleşe, Ghelari domină spiritual această zonă izolată. Astfel, Cerbăl păstrează forme vechi de viaţă socială, vestigii de organizare social-economică a obştei săteşti, valori dintre cele mai originale şi mai arhaice, care se reflectă în păstrarea, mai ales de către femei, a meşteşugurilor de artă populară, a costumelor, obiceiurilor arhitecturii tradiţionale.
Ceea ce este cu adevărat spectaculos la pădureni este portul popular, de o covârşitoare personalitate. Este un costum care din punct de vedere structural se înscrie în tipologia costumului de Transilvania, dar are o linie unică: siluetă dreaptă, ce rezultă din linia celor două „ oprege” negre, sobre, în contrast cu cămaşa voluminoasă, care abundă în culoare şi decor. Multe din aceste elemente pot fi văzute în Muzeul Pădurenilor din Poieniţa Voinii, amenajat în casa natală a regretatului interpret de muzică populară Drăgan Muntean.