30 iunie 2010

INVITAŢIE LA CASTEL

Îmi place să revin în locurile dragi. Alţii refuză acest lucru, pentru că se tem că “n-ar mai fi la fel”. Eu mă reîntorc pentru că îmi sunt dragi locurile şi tocmai pentru că am convingerea că nu va fi la fel. Castelul Corvinilor, înseamnă pentru mine, unul din acele locuri, pe care oricât de mult le-ai vizita, tot mai rămâne ceva de văzut, de descoperit, de aflat...
Pentru iubitorii de poveşti medievale cu domniţe şi cavaleri, Castelul Corvinilor este locul ideal, în care toate legendele prind viaţă. Aici poţi să te pierzi cu uşurinţă prin labirintul de coridoare, scări înguste şi întortocheate, uşi masive de lemn, care, la o primă vedere, nu se deosebesc deloc una de cealaltă. Toate elementele ce alcătuiesc castelul se armonizează perfect. Turnul Buzduganului, Turnul Toboşarilor, Turnul vechi de poartă au fost pictate, în secolul al XV–lea, cu elegante motive decorative, dispuse oblic sau în spirală. La geamurile ce se deschid în curtea interioară atârnă steaguri purtând vechi blazoane nobiliare, astfel că atmosfera este şi astăzi ca acum câteva sute de ani.
Un motiv în plus pentru a vizita acest castel impresionant este şi Festivalul ,,Dracula Nights at Corvinilor Castle”, festival ce se va desfăşura în perioada 5-11 iulie. În cadrul festivalului, vor rula proiecţii de filme de calitate, atât din genul horror, cât şi producţii pe gustul publicului larg. zn